Marie Curie este recunoscută în zilele noastre pentru munca sa de pionierat în domeniul radioactivității, care i-a adus nu numai două Premii Nobel, ci și recunoașterea ca „mamă a fizicii moderne”.Dar, deși cercetările sale asupra elementelor radioactive poloniu și radiu i-au asigurat o moștenire științifică de durată, aceleași substanțe au avut, de asemenea, un efect profund şi periculos asupra corpului ei. De fapt, cadavrul lui Marie Curie era atât de radioactiv încât a fost nevoie de măsuri speciale de protecţie după decesul acesteia.
Marie Curie nu a fost doar prima femeie care a câștigat un Premiu Nobel, ci și singura femeie care a primit acest premiu atât de râvnit de două ori în două domenii diferite. În anul 1896, fizicianul francez Henri Becquerel a descoperit că sărurile de uraniu emiteau raze care erau similare cu razele X în ceea ce privește capacitatea lor de a trece prin obiecte. Această descoperire a inspirat-o pe Marie Curie să exploreze descoperirile lui Becquerel ca parte a tezei sale de cercetare.
Astfel, Marie și soțul său, Pierre Curie, s-au apucat de treabă și au ajuns să descopere radiul și poloniul, două noi elemente radioactive, în anul 1898. Datorită acestor rezultate, soții Curie au primit jumătate din Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1903. Cealaltă jumătate i-a revenit lui Becquerel.
Apoi, în anul 1911, după o mare tragedie personală, respectiv moartea subită a lui Pierre Curie din anul 1906, Marie Curie a primit Premiul Nobel pentru Chimie pentru izolarea radiului pur. Savanta avea să se dedice în continuare studiului chimiei substanțelor radioactive, precum și aplicațiilor acestora în medicină. De fapt, dacă nu ar fi fost munca Mariei Curie, probabil că tratamentele noastre împotriva cancerului nu ar fi fost nici pe departe atât de dezvoltate precum sunt astăzi. Dar, în ciuda faptului că a pledat pentru precauții, expunerea constantă și prelungită a cercetătoarei la aceste substanțe a avut un cost foarte mare.
Cadavrul lui Marie Curie era atât de radioactiv, încât a necesitat măsuri speciale
Marie Curie a murit în data de 4 iulie 1934, din cauza anemiei aplastice cauzate de munca sa cu substanţele radioactive. În ciuda numelui său, anemia aplastică este mai mult decât o simplă anemie. Este o afecțiune rară a sângelui care apare atunci când măduva osoasă nu poate produce suficiente celule sanguine noi pentru ca organismul să funcționeze corect. Când Marie Curie a murit, corpul ei era atât de radioactiv încât a trebuit să fie înmormântată într-un sicriu căptușit cu plumb. Cu toate acestea, nimeni nu a știut acest lucru până în anul 1995, atunci când sicriul ei a fost exhumat.
La vremea respectivă, autoritățile franceze au dorit să îi mute pe soții Curie în mausoleul național, Panthéon, pentru a le onora contribuția în domeniul ştiinţei și pentru importanţa lor în istoria Franței. Oficialii responsabili de exhumare au contactat agenția franceză de radioprotecție, exprimându-și îngrijorarea cu privire la radiațiile reziduale, solicitând asistență pentru a proteja lucrătorii din cimitir.
Când exhumatorii s-au apropiat de mormânt, au detectat niveluri normale de radiații în aer, care au crescut apoi pe măsură ce mormântul a fost deschis (deși nu în cantități mari). La început, sicriul Mariei Curie părea a fi făcut din lemn, dar când l-au deschis, au descoperit că era căptușit cu 2,5 milimetri de plumb. Fiind examinat ulterior, cadavrul lui Marie Curie a arătat că aceasta rămăsese remarcabil de bine conservată și că au fost detectate doar niveluri mici de contaminare alfa și beta. Acest lucru, potrivit Journal of British Society for the History of Radiology, s-a datorat probabil faptului că Marie Curie luase măsuri pentru a limita expunerea la radiații mai târziu în viață.
Cu toate acestea, se poate spune mai puțin despre echipamentul ei. După 100 de ani, multe dintre bunurile ei, inclusiv mobilierul, cărțile de bucate, hainele și notițele de laborator sunt în continuare extrem de radioactive. Acestea din urmă sunt, de fapt, depozitate în cutii căptușite cu plumb la Biblioteca Națională a Franței din Paris. La solicitarea accesului la aceste obiecte, vizitatorilor li se cere să semneze o declarație de pe propria răspundere și să poarte îmbrăcăminte de protecție pentru a preveni expunerea la elementul radiu-226.
Având în vedere că acest izotop special are un timp de înjumătățire de aproximativ 1.600 de ani, este probabil ca aceste documente importante să rămână o amintire periculoasă a unei moșteniri valoroase.
Articol publicat în desprelume.ro.